Prin #AcasălaOrigini inițiat de La blouse roumaine, Fundația Comunitară Vâlcea susține comunitatea locală în conservarea portului popular local, prin aducerea în prim plan a zestrei bunicilor și străbunicilor.
Așa am ajuns la Craiova, unde am avut ocazia să stăm de vorbă cu doamna manager Niculina Stoican, chiar acasă la Ansamblul Maria Tănase.
Am povestit cu tineri talentați despre proiectul #AcasălaOrigini și am aflat ce face această instituție culturală, condusă de artista Niculina Stoican, pentru a îi aduce pe tineri mai aproape de identitatea lor de olteni.
Întâlnirile cu Niculina Stoican și cu profesorii coordonatori ai atelierelor de folclor – Marga Chiurtu, dans popular și Lavinia Bîrsoghe, canto și cu copiii pe care îi conduc în lumea tradițiilor românești ne-au inspirat. E clar că omul sfințește locul și că pentru a-i aduce pe tineri mai aproape de #acasă e nevoie de joc și joacă.
Q: Am vizitat atelierele de canto și atelierele de dans popular. Cum v-a venit această idee să-i atrageți pe tineri spre portul popular și spre tradiții?
A: În primul rând, sunt mamă și realizez că viața are continuitate prin copiii pe care îi aduci pe lume și prin educația pe care le-o dai. Apoi, devenind manager la Maria Tănase, toata dragostea pentru copilul meu a extrapolat în dragostea pentru tot ceea ce mă înconjoară. Este normal și firesc ca profesia ta și munca depusă de-a lungul anilor să te facă să îți dorești, într-un anumit moment al vieții, să împărtășești nu numai experiența profesională, ci și dragul pentru țara ta, pentru neamul tău, pentru tot ce ține de identitatea ta. Eu mi-am dorit foarte tare ca la atelierele de folclor din cadrul Ansamblului Maria Tănase, copiii să învețe să-și caute originile, să învețe să se uite în urma lor, să-și caute bunicii și străbunicii, să vadă de unde din Oltenia sau din ce colț al țării vin ei. Toate aceste exerciții le fac cu profesorii coordonatori, și, mai mult decât atât, momentul în care descoperă, cu ochișorii mari si mirați “de unde sunt eu, că străbunica mea era din Gorj, deși eu m-am născut în Craiova?”, îi ajută pentru a le crește stima de sine și mândria de a fi olteni. Asta mi-am dorit foarte tare, ca ei să înțeleagă că fac parte dintr-o Românie frumoasă, iar Oltenia este zona care și-a dorit dintotdeauna Unirea pentru că, sub Mihai Viteazul, noi am fost primii care ne-am dorit să avem o Românie mare, puternică și frumoasă. Ei aici învață lucrurile acestea, învață să fie buni olteni, să se laude cu lucrul acesta, învață să-și caute originea aceea olteneasca și să înțeleagă de ce sunt veseli, de ce sunt vorbăreți, de ce sunt primitori, de ce sunt iuți la fire. Îi învățăm să joace, absolut toate jocurile populare din Oltenia, îi învățăm să facă diferențe între costumele populare, interferențele dintre zone, să identifice reperele principale, pe zone și pe subzone, să știe să facă diferența între un costum de Oltenia și un costum de Banat, unul de Ardeal si unul de Moldova. Astfel reușesc să îmbine istoria, cu geografia și cu tradiția. Eu cred că pentru un popor, sau pentru siguranța viitorului nostru, aceste repere sunt esențiale. De exemplu, dacă noi le spunem copiilor că simbolul creștinătății în România este Brâncoveanu, și Brâncoveanu este al nostru, al oltenilor, atunci copiii vor fi și mai mândri ca sunt olteni.
Q: Ați anticipat cumva întrebarea mea. Am vrut să vă întreb ce înseamnă să fii oltean, de ce să fim mândri că suntem olteni? Și cum a fost să creșteți înconjurată de aceste povești, ce amintiri aveți legate de bunica, de mama, de port, cusut, țesut din copilăria dumneavoastră?
A: Eu sunt crescută de bunici și am realizat că toți copiii care sunt crescuți de bunici au un anumit echilibru sufletesc și psihologic, au o formă de a empatiza mult mai mare decât copiii care sunt crescuți de bone sau de diferite persoane care le sunt în preajma. Așa că, atenție dragi părinți, dacă aveți părinți care vă pot ajuta, nu-i privați pe copiii dumneavoastră de bucuria de a crește lângă bunici. Eu am crescut 7 ani alături de bunicii mei la țară cu toate bunele si cu toate relele pe care ți le poate da. Viața mea nu a fost tocmai ușoară, dar întotdeauna mi-am găsit echilibrul foarte bine și foarte ușor pentru că am crescut cu niște principii pe care doar bunicii ți le pot insufla, pentru ca au detașarea necesară și putința, fiind pensionari, liniștiți, fără grija zilei de mâine, să-ți ofere dragoste și echilibru. Toate lucrurile acestea contribuie la sănătatea mintală a copiilor noștri. Alături de bunici, în copilăria mea, pe perioada iernii coseam “izvoade”. Ce înseamnă “izvoade”? “Izvoade” înseamnă un rând de haine cusute pe ascuns de celelalte fete din sat, ca atunci când luni, dupa sărbătoarea de Paște când ieșeam la horă, fiecare fata ieșea cu modelul ei. Iar eu am cusut foarte multe “ciupege”, cum se spune la noi, foarte multe fote, foarte multe oprege înguste, pentru că asta era regula. Bunica spunea “Nu ești vrednică, nu ești îndemânatică, nu te ia nimeni. Nu știi să faci curat, nu știi să speli, nu știi să gătești, nu știi să coși, nu te măriți, rămâi nemăritată!” Era așa ca un stigmat: “Împletești coada albă!” Era o rușine. În ziua de astăzi, copiii și-au schimbat cumva valorile, nu spun că este greșit, spun doar că trebuie să trăiești fiecare perioada a vieții la timpul ei. Când ne strângeam noi fetele și făceam un fel de clacă, de șezătoare unde coseam și concuram să ne iasă perfect, să nu aibă nicio “sminteală” (în graiul meu de Mehedinți înseamnă greșeală), bunica ne-a spus așa “Căutați să nu fiți mai presus de Dumnezeu, și dacă ați făcut perfect ce ați făcut, să faceți “sminteala”. Tu pe Pământ ești supus greșelii, o greșeală care îți arată că ești om, și dacă ai recunoscut-o și te căiești, mai departe poți să mergi cu sufletul deschis.
Q: Suntem, cum spuneam, în călătoria aceasta „Acasă la Origini” în care povestim despre întoarcerea la bunici, la lada de zestre și povestim și cu românii din diaspora, iar fiecare dintre ei are o ie, o oală de Horezu. Mă întrebam, ce a dus Vlad, fiul dumneavoastră, cu el în călătoriile lui?
A: Eu cred că Vlad cu el la Londra, și nu numai la Londra, și în Elveția, și la Viena, a dus creșterea pe care i-am dat-o și spiritul acesta românesc de care, sub nicio formă nu s-a putut îndepărta. După ce și-a terminat școlile, a căpătat experiență și a venit acasă cu niște repere de afară bune pe care să le implementeze aici. Imediat după ce a terminat școala s-a întors în țară. Un copil care a plecat de la 16 ani și a trăit departe de casă, a văzut altă lume, a trăit cu alte principii, cu alte oportunități, dacă n-ar fi fost creșterea pe care noi i-am dat-o, cu această legătură foarte strânsă cu România și cu ce e românesc, nu s-ar mai fi întors, ar fi rămas acolo. Ori eu am crescut cu niște reguli nescrise, dar logice și simple: în lumea asta sunt două lucruri despre care nu ai voie să vorbești urât niciodată, indiferent de ce s-ar fi întâmplat: țara ta și mama ta. Este, daca vreți, ca un rău pe care ți-l atragi singur, ca și când i l-ai cere Universului. Vorbind de rău locul în care te-ai născut, în care mama ta te-a născut, toate energiile negative ale Universului se întorc către tine, fără să-ți dai seama. Și sunt convinsă că, cumva în lumea asta, echilibrul și bucuria de a trăi o găsești, pentru că nu-ți trebuie foarte multe. Faptul că te trezești dimineața și că te poți uita cu ochii tăi și că poți vedea soarele, că îți poți mișca mâinile și picioarele. Tu ești stăpânul mișcărilor tale și al acțiunilor tale!
Q: Să revenim la costume. Știu că aveți o colecție impresionantă și ne-ați adus și niște costume de la Vâlcea. Cum ați început să le găsiți, să le achiziționați, să le primiți? Cum s-a dezvoltat colecția?
A: Este pasiunea mea, cu costumele mele într-adevăr mă pot lăuda. Am o avere nemărginită de costume! Am moștenit bucuria aceasta și tendința asta de a avea și de a lua cât mai multe, de la mama, și mama are o colecție impresionantă, dar eu am întrecut-o. Costumele mele sunt foarte vechi și foarte valoroase, pe multe dintre ele le-am achiziționat, pe altele le-am primit în dar, dar am foarte multe costume. Și cred că nu există în colecția mea o ie sau un vâlnic sau oprege sau orice, despre care să pot spune că este mai puțin valoros decât celelalte. Doar că unele dintre ele nu au fost așa de bine întreținute și au mai multe defecte. Dar vreau să știți că la mine în casă fiecare costum are locul lui si stă pe umeraș, iar dacă nu mai este loc pentru restul hainelor, mă mulțumesc cu cât am. În schimb, nu am niciun fel de măsură și opreliște în ceea ce privește costumele.
Q: Spuneți-ne povestea unor costume de la Vâlcea, daca puteți alege.
A: Am foarte multe costume și de la Vâlcea, foarte multe costume cu mărgele și cu paiete; am un vâlnic și o cămașă roșii pe care le iubesc, dar am și niște culori pastelate, tot așa, bătute în mărgele și în fluturi, cum se spunea odată. Eu am avantajul că sunt micuță, pe foarte multe dintre ele le-am găsit efectiv ca pe niște cârpe aruncate, rupte, făcute bucăți. Dar pentru ca eu sunt micuță, bucățelele acelea am reușit întotdeauna să le scot la lumina și să le aduc într-o stare în care nu le-a mai recunoscut nimeni. Trebuie să-i mulțumesc doamnei Natalia Gorjanu. Eu nu am dus niciun costum popular și nu l-am dat pe mana nimănui. Doar doamnei Natalia Gorjanu, ea le-a făcut să strălucească, a făcut-o ca și când astăzi am scos-o din război. Pentru mine, costumele mele populare sunt lauda mea. Dacă mă laud cu ceva în lumea asta, în afară de cariera mea și de faptul că am muncit și m-am străduit să fiu ceea ce sunt astăzi, costumele populare sunt lauda sufletului meu. Eu cred că ce am eu s-ar putea să nu aibă nimeni.
Q: Și cum facem sa vizitam si noi aceasta colecție?
A: M-am gândit că poate la un moment dat o să fac un muzeu. În orice caz, am să vorbesc cu băiatul meu să vedem la ce concluzie putem ajunge, pentru că ar fi păcat ca ele să rămână undeva închise sau să le ia cineva și să ajungă așa cum le-am găsit eu. Ce pot să promit este că nimic din ce am și poate fi patrimoniu național nu va rămâne nevăzut. Ori am să le donez Muzeului Național, ori am să fac eu un muzeu unde oamenii pot să vina să se bucure și să le vadă, valorizând povestea fiecărui costum. Mă voi gândi la momentul respectiv. Până atunci am să mă bucur de ele pe scenă de fiecare dată. Sunt foarte prețioase, sunt foarte frumoase. Și ori de câte ori mă îmbrac într-un costum popular, mulți dintre colegii mei îmi spun ”regina”, dintr-o gluma a noastră, dar chiar mă simt ca o regină în costumul popular.
Q: Ni se întâmplă și nouă, am avut ședințe foto, avem 10.000 de fotografii adunate în acest album pe parcursul anului trecut. Vă povesteam de proiectul nostru prin care încercăm să-i atragem pe tineri către portul popular. Cum credeți că putem să facem să aducem lucrurile mai aproape de ei, mai aproape de prezent, să-i atragem către lumea satului fără să uite tradițiile si înțelegând valoarea portului popular?
A: În primul rând, trebuie să-i aducem lângă noi. Nu există obligativitate, când obligi pe cineva are tendința de a respinge din primul moment. Trebuie să existe strategii, așa cum eu am încercat aici cu atelierul de folclor să mă apropii de ei. Mai mult decât atât, pe 14 februarie am făcut în curtea instituției o parada a modei, le-am spus să combine din costumul popular, orice își doresc ei, o ie, o vestă, un pantalon, și să faca o ținută pentru zi, pentru cocktail, pentru o petrecere. Tocmai pentru a le stimula imaginația și a vedea că este foarte frumos, foarte chic și în trend, pentru că până la urma ei stabilesc trend-ul. Să combine din costumul popular, să le dea personalitate, să fie diferiți de ceilalți, să înțeleagă ce înseamnă elementele din costumul popular și cum le pot folosi. Copiii și tinerii de la noi de la ateliere deja știu cum să caute, unde să caute, de la cine să ia, deja au devenit “speculanți”, deja privesc lucrurile altfel. Și atunci când tu îi apropii de elementele costumului popular, când tu îi înveți să joace, pentru ei nu mai este o rușine să se ducă la nuntă și să nu știe să joace. Jocurile populare sunt foarte frumoase iar ei sunt foarte încântați, pentru că se duc la petreceri, se duc la nunți, și oamenii din jur îi apreciază. Este modul în care îi abordezi, modul în care le povestești, asta este rețeta de succes pentru a-i face să înțeleagă că, de fapt, toate aceste lucruri sunt în ei, în ADN-ul lor, trebuie doar un click și totul s-a declanșat.
Q: Vorbim despre trend-uri si despre moda, sunt câteva cazuri de designeri care au luat modele. Ce credeți că am putea face fiecare dintre noi?
A: Eu cred că este datoria noastră, a tuturor, să facem ceva. Eu trebuie să mă gândesc la ce fac. Niciodată nu m-am mulțumit cu puțin, sunt o persoană altruistă, sunt o persoană care dorește să împărtășească cu cei din jur ce a învățat și să învețe la rândul ei. Eu trăiesc, iată, cu voi cei care ați venit la noi în vizită și împărtășim proiectele fiecăruia dintre noi. Lucrurile așa se schimba și așa generează un viitor frumos și sigur pentru copiii noștri, pentru că trecutul este girat de părinți și de bunici, prezentul îl giram noi prin ceea ce facem și viitorul îl pregătim tot noi. Pentru că oricât de “progresiști” ar vrea unii să fie, sistemul valoric uman este același, pilonii unei societăți echilibrate sunt aceiași: învățământul, cultura, care este forma estetica a învățământului, sănătatea si justiția. Nu ne trebuie nimic altceva. Dacă acești 4 piloni sunt sănătoși, prin mentalitatea noastră, prin felul în care reacționăm, societatea este în regulă. Dacă nu e în regula societatea înseamnă că cei 4 piloni nu sunt în regula prin oamenii care îi reprezintă.
De asemenea, trebuie să gândim politici culturale. Aceste politici nu sunt altceva decât strategii ale instituțiilor care au un mesaj cultural către grupul căreia i se adresează, nu doar spectacole, ateliere, lucruri caritabile… și acesta este un mesaj educațional, un mesaj empatic, nu ne limităm doar la a urca pe scena și a spune ce minunați suntem noi și ce notorietate avem, cântăm trei piese și ne întoarcem acasă. O instituție nu este compusă din asta.
Q: La asta mă refeream, la ideea de strategie și viziune. De exemplu, ideea proiectului ar fi să facem un registru al portului popular care încă se mai poartă, ce se mai poartă în Dolj, la Vâlcea, în Gorj.
A: Da, este foarte important să avem o viziune. Ceea ce este și mai important este că analiza pe costumul popular să fie una veridică, pentru că vii cu un vâlnic de pe Valea Dunării și spui că este vâlnic de Mehedinți și el nu are niciun fel de legătură cu zona respectivă. Ca lucrurile să fie bine gestionate, bine analizate și bine notate ca repere, trebuie să existe oameni care cunosc în detaliu lucrurile acestea. Adică ori te duci la sursă, așa cum se fac culegerile: nume, localitate, dată și atunci știi clar că elementul acela vine de acolo și ai reperele foarte clare, ori le iei de la cunoștințe, iar informația nu este verificată. Un catalog al costumului popular cu ce se poartă acum, dacă doriți în Oltenia de exemplu, și să luam ca reper interpreții de muzică populară, cumva ei sunt un fel de țintă, un fel de exemplu. Dacă îi pui să-ți spună de unde au costumul popular și dacă elementele se respectă, nu vor știi niciodată să-ți spună. Pentru că au o poala luată din Gorj, un vâlnic luat din Vâlcea și o ie luată din Dolj și el este costum oltenesc. Dar există particularități, așa cum spuneam, pe fiecare județ în parte, pe zonele limitrofe pentru că sunt zone de interferență unde se duc elementele, așa cum se duce și graiul, așa cum se duc și liniile melodice. Este așa o încrengătură frumoasă, dar greu de pus în ceaslov, foarte greu. Un ceaslov pe care să-l girezi științific și să spui, da, astea sunt reperele, astea sunt costumele, astea sunt zonele din care vin. E destul de dificil dar extraordinar de frumos!
Asistent Proiecte
Grant Manager
