Campania “O comunitate pentru spitalele din Vâlcea”

Alături de Asociaţia Prietenii Spitalului Vâlcean, am demarat în luna martie campania „O comunitate pentru spitalele din județul Vâlcea” pentru a sprijini spitalele şi medicii din județ în vederea prevenirii supra-încărcării sistemului medical și donării de resurse în contextul pandemiei de COVID-19.

La 2 săptămâni de la începerea strângerii de fonduri pentru dotarea secțiilor Boli Infecțioase, UPU și Terapie Intensivă ale Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea și a altor spitale din județ, s-au strâns în conturi peste 69.000 de lei de la peste 220 de donatori individuali. Campania a avut, însă, impact din primele ore, în prima zi de la demarare fiind deja strânși peste 4.500 de lei. Alături de noi și partenerii noştri s-au alăturat numeroși donatori locali: BOROMIR, Nurvil Volkswagen, Europan Prod, Farmacia George, Asociația Fii om, Asociația Avangarde, SC Rapid Complex SRL, TRUSTUL 3 CONSTRUCȚII SA, Bijuteria STIL, Banca Transilvania, Cegim, Conelmi Constant. Cea mai consistentă donație, în valoare de 97.000 de lei, a fost făcută de BRD prin fondul de urgență gestionat de ARC – Asociația pentru Relații Comunitare în data de 20 martie 2020.

Tot pe 20 martie am făcut prima donaţie, către Spitalul Județean Vâlcea și Spitalul Mihăești, donaţie ce a constat în echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie (mănuși de unică folosință, combinezoane impermeabile, ochelari de protecție, capeline, botoși) și aparatură medicală.

Pe 6-8 aprilie, alături de partenerii locali și regionali, am asigurat 6 containere pe post de izolator la SJU Vâlcea, Spitalul Brezoi și Spitalul Drăgășani.

În luna aprilie am demarat un fundraiser pe Facebook alături de RuF – Romanian United Fund pentru a direcţiona resurse şi spre medicii de familie din judeţ. S-au strâns aproape 14000 de lei de la 200 de donatori şi echipamente (măști chirurgicale, dezinfectant si mănuși) donate de MagiCAMP, în valoare de 15160 de lei, au ajuns la 166 de cadre medicale din 56 de cabinete şi dispensare ce deservesc 48 de localități din județ. Acestora li s-au adăugat alte echipamente (viziere, măști, mănuși, halate impermeabile) achiziționate din fondurile strânse de Fundația Comunitară Vâlcea.

Am strâns 188.547 de lei de la 310 donatori individuali și firme partenere. În total, echipamente medicale și de protecție în valoare de 158.156 de lei (achiziționate din fondurile strânse de Fundația Comunitară) au fost donate către Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea, către Serviciul de Ambulanţă Județean, precum și către spitalele din Mihăeşti, Drăgăşani, Horezu, Brezoi şi Drăgoești.

Donatii medici de familie – Fondul RuF Against COVID

Cu ajutorul Clubul Regal al MedicilorING Romania și Asociatia pentru Relatii Comunitare am donat 510 combinezoane impermeabile și 1000 mănuși către SJU Vâlcea, Serviciul Județean de Ambulanță, Spitalele Brezoi, Horezu, Drăgoești. Aceste donații, în valoare de 74.350 de lei, au cântărit 200 de kg. In total, valoarea echipamentelor donate de parteneri este de 127.550 de lei.

Ne bucură și ne onorează încrederea donatorilor. A fost o luptă contracronometru în care am lucrat cot la cot cu reţeaua fundaţiilor comunitare din ţară şi asociaţii precum Dăruieşte Viaţă şi MagiCAMP. Pe măsură ce lansam comenzi ţineam legătura cu spitalele pentru a urmări ce primeau de la minister și căutam oferte pentru noi achiziții.

Eforturile acestor luni au fost conjugate și am comunicat în permanență cu autoritățile și conducerea spitalelor. Dincolo de contribuția materială, făcută cu sprijinul donatorilor, credem că este semnificativă și cea a conexiunilor și puntea făcută pentru restabilirea încrederii în proiecte comune. “

Oana Mesea, director executiv Fundaţia Comunitară Vâlcea

Mulțumim tuturor donatorilor și voluntarilor care au făcut aceste lucruri posibile.

Datorită echipei Fundaţiei Comunitare Vâlcea și datorită vouă, donatorilor și voluntarilor implicați în proiect, spitalul din Drăgășani, oraşul meu natal, a fost dotat cu echipamente medicale de protecție și cu două containere pentru triaj. Asta se întâmplă când oameni inimoși ca ei și ca voi își dau mâna și se pun pe treabă!

Denisa Şerban-Şarpe, grup de iniţiativă, Drăgăşani

Gabriela Solomon

all author posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.